Vineri dimineaţă a izbucnit un incendiu puternic la un depozit cu materiale plastice din localitatea Afumaţi. Flăcările au cuprins peste 80% din suprafaţa totală de 4000 de metri pătraţi, conform ISU Bucureşti-Ilfov.

Incendiul a fost anunțat prin 112 în jurul orelor 5.30 dimineața. Din fericire, nu au fost victime.

La faţa locului au intervenit 25 de autospeciale de stingere şi 150 de pompieri. Incendiul a fost stins, la mai bine de 3 ore de la anunţarea acestuia.

"E vorba de o platformă cu trei depozite, un depozit de 4.000 mp şi două depozite de circa 800-1.000 mp, în vecinătăţi mai avem o vilă P+1 şi alte locuinţe particulare. Flăcările erau foarte puternice, la 10-15 metri înălţime, temperatura de 800-1.000 grade, incendiul este localizat, flacăra este aproape lichidată, mai sunt focare la care intervenim punctual. Având în vedere degajările de fum, echipajul nostru a efectuat o serie de măsurători şi valorile au fost depăşite în momentul iniţial al arderii. În momentul de faţă, nu mai sunt probleme privind valorile din atmosferă", a declarat inspectorul şef ISU Bucureşti-Ilfov, colonel Orlando Şchiopu, pentru Digi24.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a emis și un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. "Incendiu major produs în Afumați. Evitați zona și eliberați căile de circulație pentru a permite accesul mijloacelor de intervenție", a fot mesajul transmis, potrivit Mediafax.

Potrivit lui Raed Arafat, ISU a suplimentat numărul mașinilor de intervenție. „Se intervine doar din exterior, nu se poate intra acolo din cauza condițiilor. Nu sunt victime, o singură persoană a avut nevoie de asistență medicală”, a spus Raed Arafat.

De asemenea, Garda de Mediu a spus că “Nu sunt probleme pentru sănătatea populației”.