Un incendiu puternic a izbucnit joi seară în sectorul 3 al Capitalei, în zona Vitan. Pompierii se luptă cu flăcările pe platforma Fabricii de Electromontaj, din apropiere de CET Sud.

A fost transmis și un mesaj RO Alert cu privire la degajările mari de fum, pentru locuitorii din zonă.

„Incendiu major produs în București, Sector 3 strada Ilioara, la Fabrica de Electromontaj, cu degajări mari de fum. Evitați zona și eliberați căile de circulație pentru a permite accesul mijloacelor de intervenție” este mesajul transmis bucureștenilor, pe telefoane, de către ISU București-Ilfov.

Vom reveni cu informații.