Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartau, a declarat că Guvernul își va asuma răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale, dacă proiectul PNL nu va fi adoptat marți în plenul Camerei Deputaților.

Proiectul urmează să fie dezbătut, marți, în plenul Camerei Deputaților, potrivit ordinii de zi a ședinței.

„Sper ca mâine să fie ziua victoriei și ziua decisivă în care vom elimină pensiile speciale așa cum am declarat și susținut noi, pentru că este proiectul PNL. Nu cred că va fi retrimis la comisie, depinde ce va face PSD-ul, oricum dacă mâine va fi retrimis la comisie, noi vom venii cu asumare privind eliminarea pensiilor speciale. Ceea ce îmi doresc eu cel mai mult este să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, să nu mai fie acuzați parlamentarii că au privilegii, mai ales că majoritatea dintre ei nu prea muncesc.”, a declarat Robert Sighartău.

Deputatul PNL a adăugat că ar trebui eliminate pensiile speciale tuturor categoriilor, mai puțin pe cele ale militarilor, deoarece își riscă viața pentru țară.

„Eu, așa cum am declarat și în biroul executiv central, sunt de acord ca doar militarii să aibă pensii speciale, pentru că ei merg și își riscă viață în teatrele de operații și este diferit, în rest, cu conceptul de pensii speciale nu sunt de acord, să fie clar (...) Nici polițiștii nu ar trebui să beneficieze”, a subliniat deputatul, pentru Mediafax.

Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară, de luni și până miercuri, pentru eliminarea pensiilor speciale şi pentru asumarea răspunderii Guvernului pe legea privind alegerea primarilor în două tururi.