Primăriţa nu ratează nicio ocazie să se lipească de personalităţi îndrăgite, doar doar mai câştigă şi ea ceva popularitate. Asta s-a întâmplat şi aseară, la evenimentul de lansare al Târgului de Crăciun.

Firea a oferit titlul de ”Cetățean de onoare al Municipiului București” Președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, profesorui universitar, actor și regizor de teatru și film, Gelu Colceag, interpretei de muzică populară Irina Loghin fustului jucător şi antrenor de fotbal, Cornel Dinu.

Tot atunci, au mai primit diplome de excelență cinci personalități marcante din domeniul sănătății: profesorii Leonida Gherasim, Dinu Antonescu, Constantin Dumitrache, Romeo Călărașu și Radu Șerban Palade. Au mai fost premiate pentru implicarea in viața comunității 11 asociații neguvernamentale și fundații.

Firea a ţinut, bineînţeles, şi un discurs pompos, aşa cum ne-a obişnuit: “În astfel de momente, ne gândim la cei care au luptat și s-au jertifit pentru patria noastră, pentru libertatea și suveranitatea poporului român, dar și la eroii zilelor noastre, eroii, de cele mai multe ori tăcuți care nu ies prea des în spațiul public, dar care duc prestigiul națiunii noastre peste tot în lume, fie că este vorba despre academicieni, profesori universitari, medici, sau de reprezentanți ai sportului, ai muzicii, ai culturii noastre naționale, dar nu în ultimul rând ai societății civile, oameni care se implică în comunitatea noastră. Ei sunt astăzi eroii Zilei Naționale”.

Prima femeie primar al Capitalei excelează la evenimente fastuoase pe bani publici, în timp ce pe partea de management a eşuat lamentabil. A cheltuit o sumă record pentru organizarea Târgului de Crăciun 2019, în timp ce sute de familii bucureştene nu au căldură şi apă caldă în apartamente. Asta după ce, luni de zile a dat asigurări că RADET-ul va face faţă tuturor solicitărilor iarna asta.