Săptămâna Europenă a Mobilității este o altă idee bună, care a apărut peste noapte pe ordinea de zi a Consiliului General. Fără explicații, detalii, dar cu multe excepții, ideea va fi compromise, iar oamenii nu vor conștientiza proporțiile poluării.

Proiectul nu explică publicului avantajele utilizării transportului în comun, dar inițiatorii vor să interzică traficul pe bulevardele Decebal și Unirii pe 22 septembrie, anunță consilierul general PNL Cătălin Deaconescu. El enumeră problemele proiectului. ”Pentru a fi un proiect de succes, pentru a-și atinge țintele (neprecizate în proiect!) interdicțiile trebuie să se aplice tuturor, cu cât mai puține discriminări. Introducerea unor categorii de exceptați, beneficiari ai unor ”permise” eliberate de autorități (care autorități? câte permise? pe ce criterii?) riscă să compromită întreg proiectul. Faptul că ziua aleasă este una de duminică, cu valori de trafic oricum reduse față de o zi normală de lucru, de asemenea nu ajută la conștientizarea bucureștenilor față de problema reală a poluării generate de trafic. Nu avem nicio garanție că un astfel de proiect va fi permanentizat sau că zonele supuse interdicțiilor vor fi extinse în viitorul previzibil, a comentat Deaconescu.

El amintește că administrația Firea-PSD-ALDE este cea care a interzis în vara anului 2016 proiectul ViaSport care se desfășura în weekenduri pe Șos. Kiseleff din 2010 pe motiv că încurca traficul auto!

După ce Gabriela Firea a reușit compromiterea si altor idei bune, (benzile unice pentru transportul în comun, taxa de congestie, mărirea tarifului de parcare în centrul orașului, dezvoltarea transportului alternativ etc) și ideea eliberării unor bulevarde de trafic, măcar la sfârșit de săptămână va fi și ea compromisă.