Primarul general se vaită că nu mai are bani și se află în ,,faliment". Angajații STB plâng după piese de schimb, dar Firea tot iresponsabilă rămâne. Bucureștenii l-au tratat cu mare indiferență pe directorul STB Andrei Creci, care a vrut să rămână în istoria orașului cu un spectacol care să rupă gura târgului. Ghinion.

O zi caniculară. Bucureștenii căutau umbra și nu aveau chef să stea în soare pentru un concert anost, dar foarte scump.

Un calcul sumar al banilor plătiți artiștilor care au cântat la spectacolul aniversar al STB arată că sumele cheltuite nu se justifică. Câteva zeci de oameni erau la ora concertului în fața scenei. Tocmai de aceea s-a înregistrat o oră și jumătate de întârziere.

Pe scenă au urcat Jo, Bromania, Whats Up și Smiley. Cel mai scump de pe afiș e Smiley, cu 12.000 de euro pe apariție. Whats Up cere în jur de 2.500 de euro și bani de taxi. Costul total al cântărilor nu putea trece de 30.000 de euro. Cu tot cu sonorizare și lumini, nota de plată a concertului STB n-avea motive temeinice să depășească 50.000 de euro. Dar, primăria a plătit un videoclip de lux pentru STB, dar până la această oră nu a spus cât a costat. Whats UP, BRomania și Jo își abandonează mașinile și cântă despre cât de tare e să mergi cu autobuzul.

Liderul sindical Valer Ciobănescu susține că, “potrivit estimărilor specialiștilor, producerea videoclipului ”Orașu-n mișcare”, în care apar artiști, bloggeri și influenceri, a costat cel puțin 20.000 de euro. Totuși, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) nu apare niciun contract, iar până la această oră nici Primăria Capitalei, nici STB nu ne-au furnizat vreo informație legată de sumă. ”E de valoare mică”, susține purtătorul de cuvânt al Societății de Transport București. Artiștii își abandonează bolizii și se urcă în Otokare!
<În ultima sută de ani, Micul Paris s-a mai schimbat,/ Traficul s-a dublat, s-a triplat,/ Lumea agitată a mai claxonat, s-a mai certat,/ În capul meu am o dorință,/Vreau să fiu mai relaxat>”. Așa începe clipul aniversar STB în care artistul Whats UP (pe numele lui real Marius Ivancea), sătul de agitația din trafic și de stresul de la volan, alege să abandoneze mașina luxoasă în care era, scoate trotineta electrică din portbagaj și se îndreaptă spre prima stație de autobuz.

Marius Ivancea spune în melodie: „Iau autobuzul/ Nu conduc, predau controlul (…) Urcă-te-n autobuz/ Pierde-te-n decor /Nu mai sta blocat la semafor.

Un contract între artiști sau o casă de producție și Societatea de Transport București nu există pe anul în curs, nici în ultimele luni ale anului anterior”.

Directorul STB spune că, din punctul lui de vedere, clipul e un succes, mai ales că se adresează publicului tânăr.

Succesul negarantat

Consilierul general PNL, Ciprian Ciucu, cere demisia sau demiterea lui Andrei Creci, directorul STB. “STB a organizat un concert de vreo 200.000 de euro la care au participat vreo 400 de oameni, aduși cu arcanul pentru că mizeria de concert să nu pară cu totul un fiasco.
Pe românește, au dat circa 500 de euro/2.000 lei pe cap de spectator adus. (rotunjind) Cu banii aceștia mai bine... etc. etc. Directorul STB, Andrei Creci, trebuie să își dea demisia pentru rușinea cu care a acoperit STB la aniversarea de 110 ani (sic!)

Reacții și comentarii

Cheltuiala iresponsabilă a STB a declanșat reacții pe online. Oamenii spun că pentru confortul și transportul în condiții civilizate a milioane de bucureșteni nu ar da acești bani, dar pentru a distra 400 de oameni, pentru câteva ore, au dat banii fără nici o problemă! Sute de mii de bucureșteni circulă zilnic în condiții inumane cu transportul public, iar pentru ei primăria nu găsește fonduri suficiente. Bucureștenii vor un primar care să nu mai dea nici un leu pe distracție, până când problemele de bază nu sunt rezolvate.

Se dezintegrează tramvaiele, autobuzele, troleibuzele, refugiile stațiilor de tramvai sunt refăcute în proporție de 20%. “Vara mori de cald în cutiile doamnei sârma-n dos iar iarna îngheți ca peștele în congelator! Dar de unde să știe ea cum este, pentru că tanti folosește mașina cu coloană. Sunt tare curios câți idioăi or s-o mai voteze la următoarele alegeri. Atunci o să se vadă cât de mult îi interesează pe oameni, cine îi conduce și cine le administrează orașul”, spune o voce critică.