Consiliul General a aprobat, miercuri, costurile pentru Spitalul Metropolitan, de circa 1 miliard de euro. În urmă cu o săptămână, Gabriela Firea anunța într-o conferință de presă că noua instituție va costa aproximativ 400 de milioane de euro. Tot atunci, spunea că va dura 3 ani, dar se pare că totuși vor fi 5 ani.

Ședința Consiliului General al Municipiului București a durat aproape trei ore, timp în care s-au purtat discuții tensionate și s-au adus acuzații. Reuniunea s-a concluzionat prin adoptarea de către consilieri a indicatorilor tehnico-economici pentru construcția Spitalului Metropolitan și a unui campus universitar, în Pipera, în urmatorii 5 ani.

Cătălin Deaconescu, consilier general PNL, a ridicat mai multe întrebări despre spital.

”Cum a crescut de la 400 milioane la aproape 1 miliard de euro? De ce a scăzut numărul de paturi de la 2.000 la 1.000? De ce nu sunt prinse costurile echipamentelor medicale în proiect? Ieri ni s-a spus că acestea ar costa încă 175 milioane de euro. Cum ați gândit finanțarea acestei investiții, echivalentă cu bugetul Primăriei Capitalei pe un 1 an? (...) Și aș fi de acord și cu această sumă dacă atribuirea contractului de execuție s-ar face prin licitație publică și nu prin încredințare directă companiilor municipale, iar apoi să vină să ne ceară suplimentări de fonduri”, a declarat Deaconescu.

Tensiuni au avut loc, de asemenea, și între Primarul General și consilierii ALDE. Consilierii partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu au cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului pe motiv că ”are 3 foi” și nu pot vota alocarea unui miliard de euro în baza acestora.

Grupurile ALDE și PNL au anunțat la începutul ședinței că sunt pentru construirea acestui spital, dar doresc toate documentele necesare, ca să poată vota în cunoștință de cauză.

Gabriela Firea a acuzat grupul ALDE de ipocrizie și a declarat că au avut timp suficient să se informeze.

Proiectul a fost aprobat cu 28 de voturi pentru, restul fiind abțineri. Pe lângă consilierii PSD, voturi pentru au fost și din partea PMP.