Supărarea Gabrielei Firea pe Compania Municipală Străzi, Poduri, Parcaje şi Pasaje Bucureşti este praf ȋn ochi faṭă de ilegalităṭile pe care le ascunde. Primăriṭa a anunṭat că cere companiei să anuleze licitaṭia de 23 de milioane de euro lansată pentru cumpărarea de mobilier urban. Ȋntoarce capul ȋnsă de la ilegalităṭile pe care le ascunde această companie, ȋn care viceprimarul este complice. Ȋn plus, şefa Biroului de presă a Primăriei Capitalei este ȋn Consiliul de Administraṭie al companiei. Doar pentru a-i fi loială şi obedientă primăriṭei.

Cazul consilierului general Mircea Ardeleanu, care şi-a votat fiica ȋntr-un Consiliu de Administraie, nu este singular. O altă ilegalitate de aceeaşi natură a fost comisă ȋn aceeaşi zi de inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti, Ioana Mihaela Neacşu, membru PSD. Ea şi-a votat soul, Traian Neacşu ȋn CA-ul Companiei Municipale Străzi, Poduri și Pasaje București. Potrivit CV-ului şi a declaraṭiei de interese, Neacşu a fost consilierul personal al viceprimarului Aurelian Bădulescu, iar pe 20 martie 2018 a devenit funcṭionar public şi angajat al Primăriei Capitalei.

Incompatibilitate recunoscută

Conform Procesului verbal al şedinṭei din 29 martie 2017, data la care a fost votată cu majoritate simplă, deci ilegal, ȋnfiinṭarea companiei, consilierii generali au fost preveniṭi de directorul executiv al Direcṭiei Juridic, Adrian Iordache, ca cei care sunt ȋn incompatibilitate să se abṭină de la vot. Au fost trei consilieri care au declarat că se vor abṭine de la vot: Ioana Mihaela Neacşu pentru Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București, Mircea Ardeleanu pentru Compania Parcuri şi Grădini şi Anca Daniela Raiciu pentru Compania Turistică Bucureşti.

Cu toate acestea, la vot ei nu s-au abṭinut, pentru că exista riscul ca proiectul să nu treacă. Aşa a făcut şi doamna inspector general al ISMB, cea care conduce destinele elevilor bucureşteni. Ca şi ȋn cazul Ardeleanu, este un clar conflict de interese, iar Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje este odată ȋn plus ilegal ȋnfiinṭată.

Șefa Biroului de presă a Primăriei Capitalei, Manuela Dediu, este şi ea membru de bază ȋn CA-ul companiei. Aşa se explică de ce ea ȋşi permitea să răspundă selectiv solicitărilor venite din partea presei ostile primăriṭei. Numai că Manuela Dediu ar putea fi acuzată că nu şi-a ȋndeplinit sarcinile de serviciu.

Vrăjeala primăriṭei

Cu puṭin timp ȋn urmă, presa a semnalat o licitaṭie lansată de Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București pentru achiziionarea de mobilier stradal cu o valoare care poate ajunge la peste 110 milioane de lei (23 de milioane de euro). Potrivit anunului publicat pe platforma de licitaii publice SICAP/SEAP, compania voia să cumpere bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, garduri metalice și grătare metalice de protecie a arborilor, iar ofertele ar fi fost așteptate până pe dată de 22 aprilie. Suma enormă a atras critici. De aceea, Gabriela Firea, a transmis zilele trecute o solicitare Companiei Municipale Străzi, Poduri și Pasaje București prin care cerea anularea de urgenă a licitaiei. Ȋn comunicatul de presă, primăriṭa declara că a dispus sancionarea conducerii companiei, precum și efectuarea unor verificări interne.
Reamintim că Societatea Municipală Străzi, Poduri și Pasaje și-a asumat realizarea unor lucrări importante de infrastructură, precum Prelungirea Ghencea, Pasajul Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu (Etapă a II a), Pasajul Doamna Ghica, dar și Străpungere Avionului-Nisipoasă”, se arată în comunicatul emis de Primăria Capitalei.

Declaraiile lui Firea vin în contextul în care ea este cea care a cerut înfiinarea acestor companii pentru a schimba modul în care se face administraie” și a scăpa de firmele private care căpușează bugetul Capitalei, garantând pentru companiile municipale.

În noiembrie anul trecut, Curtea de Apel București a stabilit că cele 22 de Companii Municipale înfiinate de administraia Firea, prin Consiliul General al Municipiului București, au fost înfiinate fără a se respecta prevederile legale.
Ȋn motivarea sentinei se arată că aceste societăi ar fi trebuit înfiinate cu votul a două treimi din numărul consilierilor și nu cu majoritate simplă. În februarie 2019, instana a respins cererea de revizuire pe această sentină, cerere făcută de Primăria Capitalei.