Doi consilieri generali PSD au îndrãznit sã se opunã abuzurilor primarului general. Ei au refuzat sã voteze proiectele prin care trei companii municipale erau refinanţate ilegal cu circa 300 de milioane de lei deşi nu au produs nimic. Orlando Culea şi Daniela Dragne se aşteaptã sã fie excluşi din Consiliul General şi chiar şi din partid.

Avocatul Orlando Culea a condus şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti timp de aproape doi ani. Dintr-o datã, fãrã nicio explicaţie, el a fost înlocuit cu un consilier ALDE, Claudiu Daniel Catanã. La acel moment s-a zvonit cã ALDE a forţat schimbarea pentru a susţine în continuare proiectele primãriţei. Al doilea episod s-a petrecut dupã 10 august. Ceasu’ rãu a fãcut ca Orlando Culea sã fie în concediu la data emiterii scrisorii de susţinere a consilierilor generali PSD pentru Gabriela Firea. Cu toate acestea, el figureazã ca semnatar al scrisorii. “Dacã veţi compara semnãtura mea care este pe multe documente emise de Primãria Capitalei, veţi vedea cã nu seamãnã”, ne-a declarat Orlando Culea. El spune cã nu a primit nicio explicaţie din partea primãriţei nici când a fost schimbat din funcţie, nici când i-a fost falsificatã semnãtura pe scrisoarea de susţinere.

“Excluderea este iminentã”

La şedinţa Comisiei Juridice a Consiliului General, Culea a afirmat cã nu va vota suplimentarea bugetelor pentru trei companii municipale, cea de imobiliare, parcãri şi publicitate, toate conduse de membri ai PSD. “Când a auzit doamna a luat foc. Dar cele trei companii nu au produs nimic pânã acum, ele trebuie sã vinã cu rezultate dacã vor mai mulţi bani. Companiile nu au restituit încã împrumuturile date de Primãria Capitalei, ţin banii în conturi bancare, iar noi aprobãm refinanţarea lor”, a comentat Culea. El susţine cã “excluderea sa este iminentã”, deoarece a fost deja dat afarã din grupul PSD de pe WhatsApp. Într-o situaţie similarã se aflã şi colega sa Daniela Dragne. Cei doi consilieri nu au primit nicio explicaţie nici de la primãriţã, nici pe linie de partid, dar refuzul celor doi de a nu mai vota plãţi ilegale în companiile municipale care nu au fãcut nimic nu poate trece neobservatã fãrã sã suporte consecinţele. La şedinţa din 26 septembrie 2018, cele trei companii au primit circa 300 de milioane de lei de la bugetul Capitalei fãrã sã-şi justifice cheltuielile de pânã acum.