Ședinţa Coaliţiei PSD-ALDE de luni dimineaţă s-a soldat cu un eşec. Oamenii lui Tăriceanu vor anunţa oficial acest lucru după ședința Delegației Permanente convocată pemtru ora 16:00. Dăncilă caută interimari pentru înlocuirea miniștrilor ALDE.

"Nu mai este nicio soluţie. Nu au venit cu niciun plan pentru relansarea guvernării, nu ne-au asigurat că mai există majoritate parlamentară. Prin urmare, constatăm că actuala coaliţie s-a consumat. Discuţiile de la ora 16:00 vor merge spre ieşirea de la guvernare şi spre o soluţie alături de Pro România", au declarat surse din ALDE.

Președintele tinerilor din ALDE, Claudiu Catana, a anunțat deja că va vota la ședința de la ora 16:00 a Delegației Permanente pentru ieșirea ALDE de la guvernare și pentru alianța cu Pro România. El a adăugat că nu mai vrea să rămână captiv într-o guvernare PSD „fără cap”.

Și PSD se reunește de urgență într-o ședință a Comitetului Executiv Naţional, începând cu ora 17:00, la Palatul Victoria. Viorica Dăncilă a convocat CEx cu scopul de a informa liderii partidului despre retragerea ALDE de la guvernare. În şedinţă urmează să se decidă şi care vor fi miniştrii desemnaţi să asigure interimatul pe portofoliile deţinute până în prezent de reprezentanţii ALDE.

Și Pro România ar urma să discute problema candidatului la prezidențiale, Victor Ponta întâlnindu-se cu Mircea Diaconu la ora 12:00.

Călin Popescu Tăriceanu le-a transmis, vineri, colegilor de partid un mesaj intern în care le-a comunicat că, la şedinţa formaţiunii din această săptămână, le va propune spre validare o alianţă politică cu Pro România.