PNL testează posibili candidați pe care i-ar putea susține la Primăria Capitalei, atât membri de partid, cât și din afara acestuia.


„Cercetăm posibili candidați, atât candidați care sunt membri PNL astăzi, cât și candidați care nu sunt membri PNL astăzi, dar care evident au afinități cu PNL. PNL va decide cel mai bun candidat. Candidatul care are cele mai bune date, notorietate, cotă de încredere, corespondența cu profilul dorit de cetățenii Bucureștiului, intenție de vot și potențial de creștere. În funcție de acești parametri vom face analiza și vom desemna cel mai bun candidat al PNL atât la București, cât și la nivelul sectoarelor, cât și la nivelul fiecărui municipiu - reședință de județ", a declarat Orban.

În legătură cu desemnarea unui candidat comun cu USR și PLUS, Orban i-a îndemnat pe reprezentanții celor două partide să își rezolve mai întâi problemele interne.

"Noi avem propria procedură de desemnare a candidatului la primar. Fiecare are diferite proceduri de desemnare. Să-și rezolve problemele interne și după aia să lanseze apeluri", a mai precizat Orban.

Conform informațiilor din interiorul partidului, în sondajul PNL vor fi incluși Rareș Bogdan, Violeta Alexandru, Ciprian Ciucu și Ionel Dancă.

"Şi în Bucureşti, ca în fiecare capitală - reşedinţă de judeţ fie au fost finalizate, fie sunt în curs de operare pe teren, fie urmează să înceapă culegerea datelor pentru sondajele de opinie pe care le realizăm pentru evaluarea candidaţilor PNL pentru funcţiile de primar în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ. Testăm orice posibil candidat care ar putea să aibă şanse în competiţia pentru câştigarea primăriilor atât la nivelul Bucureştiului, sectoarelor Bucureştiului, cât şi la nivelul fiecărui municipiu - reşedinţă de judeţ. Facem un sondaj foarte amplu şi foarte serios, va fi un sondaj care va cuprinde eşantioane reprezentative la nivelul fiecărui sector, iar la nivelul Bucureştiului va fi un eşantion reprezentativ de aproximativ 5.000 de persoane, ceea ce va face ca sondajul să fie extrem de serios şi să ne permită analiza mai multor teme de cercetare pe care ni le-am stabilit"