Procurorul DNA cere condamnarea în dosarul Colectiv a fostului primar Cristian Popescu-Piedone pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave la pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege, conform publicației G4 Media.

Aceeași pedeapsă este cerută și pentru cele trei funcționare inculpate în același dosar. De asemenea, procurorul a cerut în instanță și acordarea despăgubirilor cerute de către victime.

Luni au început, la Tribunalul București, dezbaterile din dosarul Colectiv, trimis în instanță de către Parchetul General în aprilie 2016. Acestea vor avea loc pe parcursul mai multor zile.

În acest proces, mai sunt judecați patronii clubului în care a avut loc tragedia, conducerea firmei care a asigurat artificiile din acea seară, precum și doi pompieri.