E oficial – după aproape 3 zile de ninsori, ȋncepe gerul. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ger începând din această noapte şi până duminică dimineaţa. Atenționarea este valabilă pe ȋntreg teritoriul țării, potrivit Agerpres.

Astfel, în intervalul 8 februarie, ora 2:00 – 9 februarie, ora 10:00, temperaturile vor coborâ frecvent sub -10 grade, ȋn special noaptea și dimineața.

Ȋn nord-estul, centrul şi sudul ţării, vor fi sub -15 grade, chiar până în jurul a -22 de grade Celsius în zonele depresionare.

În plus, în funcţie de condiţiile locale, se va forma gheţuş.

Ȋn ceea ce privește Capitala, meteorologii prognozează, în următoarele trei zile, o vreme rece, cu cer noros şi ninsori slabe, în special la începutul intervalului.

Vineri, până la ora 22:00, “cerul va avea înnorări după-amiaza şi la începutul nopţii, când temporar va ninge slab şi se va depune un strat nou de zăpadă de 2-5 cm. Vântul va sufla slab şi moderat (viteze de 25-40 km/h). Temperatura maximă va fi de 3-4 grade”.

De asemenea, din 7 februarie, ora 22:00 – 9 februarie, ora 10:00, temperatura minimă va fi cuprinsă între -12 şi -8 grade, mai scăzută în zona pre-orăşenească, spre -17 grade Celsius.

În după-amiaza zilei de sâmbătă vom avea o maximă termică de zero grade, cu vânt slab până la moderat – cu viteze de 25 – 30 km/h. Dimineaţa şi noaptea vor fi șanse mari de ȋngheț.

ANM mai spune că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri.