Agenția Națională de Integritate anunță că deputatul Mircea Drăghici riscă să rămână fără o importantă suma de bani și, de asemenea, încă un dosar penal. Fostul trezorier PSD este trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi cheltuit în folos personal jumătate de milion de euro din subvenția de la bugetul de stat pentru partidul său.

Inspectorii de integritate au sesizat organele competente în vederea neregulilor găsite:

-Direcția Națională Anticorupție – cu privire la posibile indicii privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în ceea ce privește încasarea sumei în cuantum de 313.247,04 lei reprezentând venituri din chirii, de la societăți comerciale care, la rândul lor, realizau venituri în baza contractelor de prestări servicii de la o formațiune politică;

-Agenția Națională de Administrare Fiscală – cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislației fiscale în ceea ce privește înregistrarea contractelor de închiriere aferente perioadei 2017 – 2018, în anul 2019, respectiv după demararea cercetărilor de către Agenția Națională de Integritate, în baza cărora a încasat suma de 313.247,04 lei;

-Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor – cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislației în materia spălării banilor, în ceea ce privește imobilele dobândite în anul 2018 de fiicele persoanei evaluate, cu suma totală de 100.000 lei, de la bunicii acestora, care anterior, în anul 2015, le dobândiseră de la persoana evaluată și de la soția acestuia, pentru suma de 59.800 euro.

Conform comunicatului publicat de ANI, deputatul PSD a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative, iar deputatul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.