Deficitul bugetar după primele 7 luni ale anului a ajuns la 4,7% din PIB. Diferența dintre venituri și cheltuieli este de aproape 50 de miliarde de lei.

Ȋn aceeași perioadă a anului trecut, deficitul bugetar a fost de 1,7 la sută din PIB.

Creșterea deficitului este datorată scăderii veniturilor.

Ȋn bugetul statului au intrat mai puțini bani, din cauza crizei provocată de coronavirus, dar și ca urmare a amânării plății taxelor de către companii. De cealaltă parte, cheltuielile statului au crescut substanțial. În total, acestea s-au majorat cu peste 13%.

Sume cu mult mai mari decât cele de anul trecut au fost date pe asistența socială, salariile bugetarilor și bunuri și servicii. Au fost alocați mai mulți bani și pentru investiții. În total sunt peste 20 de miliarde de lei la acest capitol, cu aproape 30 la sută mai mult decât anul trecut.

Pentru întregul an, Guvernul țintește un deficit de 8,6 la sută din PIB.