Pe 28 noiembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun, ȋn Capitală se vor aprinde și luminițele. Surpriza din acest an este că vom avea decorațiuni ȋn formă de mingi de fotbal. Reprezentanții municipalității spun că astfel vor să marcheze statutul de oraș gazdă al Campionatului European de Fotbal din 2020.

12 milioane de lei vor plăti bucureștenii pentru luminițe și decorațiuni, cu 2,2 milioane de lei mai mult decât ȋn 2018. De lucrări se ocupă, și anul acesta, Compania Municipală Iluminat Public.

Compania a închiriat și cumpărat 10 milioane de LED-uri, desfășurate pe 920 de kilometri, figurine 2D și 3D, simboluri fotbalistice, brazi gigant și reprezentarea Sistemului Solar. Ȋn total, vor fi 9.351 de elemente luminoase.

“618 mingi de fotbal, 235 de panouri cu inscripția ”Euro 2020”, 140 de trofee și 33 de fotbaliști de mari dimensiuni, purtând tricouri în culorile echipelor pe care le reprezintă. La acestea se adaugă un brad special, de 12 metri înălțime, amplasat în Piața Presei Libere, decorat în culorile drapelelor țărilor participante la turneul final de anul viitor” au declarat reprezentanții municipalității pentru HotNews.

Pe lângă decorațiunile asigurate de Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și cea a Sectorului 6 vor avea propriile instalații. Instituțiile vor plăti 643.000 de lei, respectiv 530.000 de lei.