Miercuri seara, copilul de 4 ani și opt luni, căruia stomatologul i-a făcut anestezie totală, a murit. El a făcut un al treilea stop cardiorespirator, iar medicii nu l-au mai putut salva.

Decesul băiețelului a fost declarat aseară, după ora 18:00, iar părinții au fost alături de el.

„În urmă cu aproximativ jumătate de oră copilul a murit. A făcut stop cardio-respirator și nu a putut fi resuscitat. Părinții au fost alături de el”, a spus Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Copilul a intrat marți în comă, după ce luni ȋi fusese administrată o anestezie generală, la un cabinet stomatologic privat din Pitești.

De atunci, micuțul a fost ținut în viață doar de aparate, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

La scurt timp după ce s-a aflat de incident, medicul anestezist a declarat că tipul de sedare folosit în cazul copilului este o practică folosită des. „Am experiență de peste 400 de copii anesteziați așa”, a menționat bărbatul.

După decesul băiețelului, activitatea clinicii stomatologice Teddy Care din Pitești a fost suspendată complet de Inspecția Sanitară de Stat.

Poliția Argeș a anunțat aseară că face cercetări pentru ucidere din culpă.

"Referitor la cazul copilului transportat la spital în urma unei proceduri medicale stomatologice, având în vedere modificarea situaţiei juridice, urmează a fi schimbată încadrarea juridică în cauză, noua încadrare fiind aceea de ucidere din culpă", precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, potrivit Agerpres.

Ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, a declarat că tragedia copilului nu trebuie să se repete și că modul în care s-a comportat medicul e un „derapaj”.

„Este într-adevăr o tragedie. (...) În momentul de faţă, activitatea acelui cabinet, acelei miniclinici a fost complet închisă, a fost suspendată de către DSP, Colegiul Medicilor anchetează cazul şi vom comunica concluziile noastre. (...) Este foarte important ca aceste tragedii să nu se mai repete şi în perioada următoare vom verifica felul în care se dau aceste anestezii sau analgosedări în unele cazuri în cabinetele stomatologice”, a spus ministrul Victor Costache, la România TV.

Și reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti s-au autosesizat în acest caz.