Dacă alegerile anticipate nu sunt posibile, PNL este pregătit să-și asume guvernarea, a anunțat Ludovic Orban la ieșirea de la consultările cu președintele Klaus Iohannis.

”Susținem anticipatele dacă va fi consens”, a spus liderul PNL la ieșirea de la consultări. În cazul în care nu va fi agreată soluția, PNL își va asuma guvernarea, iar Orban va conduce Guvernul. Șeful liberalilor a mai spus că există o schiță de guvern cu maximum 17 ministere. El nu vrea să vehiculeze nume de posibili miniștri, ci va prezenta lista la momentul oportun precum și programul de guvernare. ” PNL și semntatarii moțiunii vor un guvern eficient cu maximum 17 ministere. Avem specialiști, oameni care au performat”, a mai comentat Ludovic Orban.

El a negat că PNL va tăia pensii sau salarii, pentru că ”PNL vrea să crească veniturile românilor, dar acestea să se bazeze pe indicatori reali. Execuția bugetară pe primele luni arată că avem cea mai mare creștere, de 27%, la cheltuieli de personal față de 2018. Noi vrem investiții, nu habarniști intrați pe ușa din dos în ministere”, a mai spus Orban. El a declarat că nu va guverna cu PSD, iar ALDE nu vrea să participe la guvernare.