Fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone și-a anunțat candidatura pentru primăria sectorului 5. Cu un discurs în care uită să amintească de condamnarea la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare sau de tragedia de la Colectiv în care 64 de tineri și-au pierdut viața, Piedone anunță că vine „să mute Sectorul 5 în București, acolo unde îi este locul”.

„Pare ireal, așa-i, dar chiar dacă am ajuns la jumătatea anului 2020, la noi, aici în Sectorul 5, sunt 31 de străzi de pământ, ca în cătunele ascunse din vremea străbunicilor. După treizeci de ani, trebuie să trăim în Sectorul 5 ca la oraș”, a declarat Piedone.

„Pentru voi în slujba voastră” este sloganul cu care candidatul Partidului Puterii Umaniste vrea să câștige votul alegătorilor din sectorul 5.

Piedone, fost primar al Sectorului 4, a fost condamnat în dosarul „Colectiv” la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul în care 64 de tineri au murit într-un incendiu.

Decizia dată de Tribunalul București în decembrie 2019 nu este definitivă, și a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti.