Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) nu este de acord cu propunerea ca scaunele din mijloc să rămână goale. Ȋn schimb, companiile aeriene susțin purtarea măștilor de către pasageri și echipaje la bordul aeronavelor.

IATA declară că un loc distanță între doi pasageri nu va oferi o separare de 1 - 2m, așa cum recomandă OMS, lățimea medie a scaunului fiind mai mică de 50 cm. Dacă totuși s-ar ȋntâmpla asta, există riscul la prețul biletelor să explodeze.

„Epoca călătoriilor accesibile va lua sfârșit. Față de 2019, tarifele aeriene ar trebui să crească dramatic - între 43% și 54% în funcție de regiune”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Internaționale a Transportului Aerian.

Alexandre de Juniac, Director General și CEO al IATA, declară că „Mediul din cabina aeronavelor face dificilă, în mod natural, transmiterea virusurilor. Astfel se explică numărul redus de cazuri de infectare la bord. Scopul nostru imediat este de a crește suplimentar siguranța în aeronave, astfel încât pasagerii și echipajele să revină cu încredere la călătoria cu avionul. Screeningul, acoperirea feței și măștile de protecție sunt măsuri pe care le recomandăm. Însă păstrarea scaunul din mijloc neocupat, nu este o soluție.”

Măsuri propuse pentru reducerea riscului de transmitere al virusului Sar-Cov-2, la bordul aeronavelor:

IATA recomandă pasagerilor purtarea măștilor la bordul aeronavelor și purtarea obligatorie a măștii de către personalul de bord.

Pe lângă acoperirea feței sunt propuse și alte măsuri temporare de biosecuritate:

-măsurarea temperaturii înainte de îmbarcare;

-îmbarcare și debarcare care reduce contactul cu alți pasageri sau cu echipajul avionului;

-limitarea mișcării în cabină în timpul zborului;

-igienizarea frecventă a cabinei;

-proceduri de catering simplificate care reduc circulația echipajului și interacțiunea cu pasagerii.

De asemenea, IATA precizează că testarea pentru boala COVID-19 sau pașapoartele de imunitate ar putea fi, de asemenea, incluse ca măsuri temporare de biosecuritate.