Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, organizează luni, o strângere de fonduri pentru finanțarea cercetării pentru descoperirea unui vaccin şi a tratamentelor împotriva infectării cu noul coronavirus. Ținta inițiativei este obținerea a 7,5 miliarde de euro, adică 8 miliarde de dolari.

Guverne, filantropi, şefi de companii şi celebrităţi sunt invitaţi să participe la colecta mondială de fonduri.


Ursula von der Leyen se bazează pe sprijinul fundaţiei Bill&Melinda Gates, care va juca un rol important în această strângere de fonduri. Miliardarul şi filantropul american pledează pentru o mobilizare generală a cadrelor medicale, cercetătorilor şi guvernanţilor.

Preşedinta Comisiei şi-a înmulţit apelurile pentru a încerca să-i convingă pe liderii lumii întregi că în faţa pandemiei forţa provine din unirea tuturor.



"Victoria asupra coronavirusului cere un răspuns mondial şi acţiuni susţinute pe numeroase fronturi. Trebuie să dezvoltăm un vaccin, să-l producem şi să-l răspândim în toate colţurile lumii. Şi trebuie să-l facem disponibil la preţuri abordabile.", a declarat Ursula von der Leyen.

Un vaccin este "cea mai bună şansă colectivă a noastră de a învinge virusul", susţine ea. Ursula von der Leyen şi-a exprimat speranţa ca un vaccin să fie pus la punct până în toamnă.

Din cele 7,5 miliarde de euro pe care se contează, 4 miliarde sunt destinate dezvoltării unui vaccin, 2 miliarde tratamentelor şi 1,5 miliarde fabricării testelor, au explicat reprezentanții Comisiei Europene.