După 6 săptămâni de pauză în Liga 1, Federația și Liga Profesionistă de Fotbal din România au creat o strategie pentru reluare meciurilor, pe care o vor prezenta Guvernului.

Inspirat după modelul Germaniei, planul indică posibilitatea reînceperii în iunie, iar la meciurile de fotbal vor avea voie maximum 125 de persoane. În acest număr intră și jucătorii, staff-ul, arbitri, dar și cadrele medicale, jurnaliștii și copiii de mingi.

Între propuneri este şi aceea a efectuării testelor rapide înaintea fiecărei partide pentru toţi cei care participă la meci.

De asemenea, fotbalul solicită reluarea antrenamentelor înainte de finalul Stării de Urgenţă, adică înainte de 15 mai, tocmai pentru ca jucătorii să aibă patru sau cinci săptămâni de antrenamente şi să se evite accidentările

Strategia urmează să fie prezentată de reprezentanții FRF și LPF celor de la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Afacerilor Interne. Conform surselor, planul se bucură și de sprijinul ministrului Sportului, Ionuț Stroe.