Ca urmare a avariilor repetate RADET din această toamnă, mii de bucureșteni nu au acces de câteva săptămâni la apă caldă în apartamente. După nenumărate petiții și plângeri la Primăria Capitalei, rămase fără soluționare, cetățenii capitalei se organizează pe Facebook pentru susținerea unui protest prin care să atragă atenția Primarului General, Gabriela Firea, cu privire la această situație.


Evenimentul numit “Protest pentru apă caldă și căldură” a adunat deja peste 4000 de persoane interesate, iar organizatorii se așteaptă la o prezență numeroasă, pe 5 decembrie în fața Primăriei, având în vedere numărul mare de bucureșteni afectați de avarii.

„Cu lighenele la Primărie împotriva unui Bucureşti fără apă şi căldură la început de iarnă.

Se spune că oamenii se obișnuiesc cu răul. Ai ajuns acasă de la serviciu şi în apartament e frig. Vrei să îţi faci un duș, dar nu ai apă caldă. În ziua următoare la fel. Şi în următoarea. Cât durează până când umpli cada, gândindu-te că poate se ia şi apa rece? Dar până când îţi cumperi un calorifer electric?

Acum 30 de ani, oamenii erau obișnuiți cu răul. În fiecare apartament exista o cadă plină cu apă, lumânări pentru când se oprea curentul, butelii de rezervă şi nelipsitul lighean multifuncțional, bun şi la spălatul rufelor şi la spălatul omului. Apoi niște oameni curajoși au ieșit în stradă cerându-și drepturile şi lucrurile s-au schimbat. Dar orice progres poate fi urmat și de regres.


La 30 de ani de la Revoluție, de când oamenii au murit pentru libertate şi demnitate, avem un primar care ne refuză dreptul la demnitate. Avem un primar care, în pragul iernii, lasă Bucureștiul fără apă caldă și căldură. Și care pare mai mult preocupat de a jigni nişte oameni care construiesc un spital pentru copii decât de a rezolva problema. Apropo de spitale pentru copii, doamna Firea, știați că spitalul Marie Curie nu are nici el apă caldă în aceste zile?

A venit momentul să îi arătăm doamnei Firea că, de data asta, nu ne vom obişnui cu răul. Şi să îi dăm ligheanele noastre, poate vrea dumneaei să le folosească. Noi vrem apă caldă şi căldură.


Joi, 5 decembrie, de la ora 8:30 până la 9:30 dimineaţa ne strângem în faţa Primăriei Municipiului Bucureşti cu lighene. Vă aşteptam alături de noi să ne recăpătăm demnitatea. Şi să o obligăm pe Gabriela Firea să ne vadă şi să îşi dea seama că nu administrează un oraş din Monopoly, ci unul real, cu oameni reali, care au nevoi de bază cât se poate de reale.”, au scris organizatorii în descrierea evenimentului.

Mai mulți utilizatori ai rețelei de socializare și-au exprimat opinia cu privire la situația în care se găsește Bucureștiul, în prag de iarnă, și au criticat multe dintre inițiativele primăriei capitalei pe care le consideră inutile pentru viața bucureștenilor.


„In loc sa faca targuri chicioase, si sa dea vouchere de biciclete si sa puna pe strazi porcariile alea de trotinete, mai bine ar da vouchere de boilere sau robinete electrice si radiatoare sau ar plati 50% costul pt centrale de bloc. Radetul nu are viitor, infrastructura lui e ca un svaitzer, astupi aici, se sparge dincolo.”
„Traim intr-o "capitala Europeana"...!!!! Multumim Radet , si anul acesta trebuie sa stam imbracati !!”, au fost doar câteva dintre sutele de comentarii ale internauților.