Vot istoric noaptea trecută în Camera Reprezentanţilor din SUA! Într-o şedinţă care a durat şase ore, aleşii au votat inculparea Preşedintelui Donald Trump, în vederea demiterii.

Trump este acuzat de abuz de putere, având două articole de inculpare. Ambele articole au fost aprobate cu 230 de voturi ”pentru”, din partea democraților şi 197 ”împotrivă”.

“Prin inculparea ilegală şi neconstituţională, democraţii şi-au declarat ura pentru alegătorii americani”, a fost prima reacţie a lui Trump.

Actualul Preşedinte american este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Proba pe care se bazează democraţii este o convorbire telefonică dintre Trump şi Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky.

Votul final pentru demitere va fi dat undeva în ianuarie, în Senat. Analiştii spun că şansele să treacă sunt minime, având în vedere că republicanii au majoritatea în această cameră.