Taxa Oxigen intră în vigoare peste două săptămâni și se pare că va aduce schimbări semnificative în traficul bucureștean.

Mașinile cu normă de poluare sub Euro 3 nu mai au voie să intre în centrul Capitalei, iar pentru a circula în restul oraşului, proprietarii vor plăti o vinietă de 15 lei pe zi, 300 de lei pe lună sau 1.900 de lei pe an.

Autoturismele cu norma de poluare Euro 3 vor avea în continuare acces și în zona centrală, delimitată de primărie, adică în perimetrul Șoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Cotroceni, Calea 13 Septembrie sau Mihai Eminescu, zonă numită ZACA. Taxa pentru acest tip de autoturism este de 100 de lei pentru 30 de zile şi de 700 de lei pentru tot anul.

Bucureștenii care conduc o mașină Euro 4 nu vor scoate anul acesta bani din buzunar pentru taxa introdusă de primărie. Pentru această normă de poluare, taxa Oxigen se va plăti începând cu anul viitor.

Vinietele aferente fiecărei categorii de vehicul se pot achiziționa deocamdată doar online, pe site-urile: www.roviniete.ro / www.taxaoxigen.ro / www.vinietaoxigen.ro.

Legea prevede amenzi de până la 2.000 de lei pentru cei care nu achită taxele și pătrund în perimetrele nepermise. Primăria declară că implementarea proiectului este pregătită, astfel au fost instalate camere de supraveghere care vor depista în trafic autoturismele care nu respectă prevederile legale.