OPINIE
Cătălin Deaconescu: De ce NU voi susṭine propunerea doamnei Firea de înfiinṭare a altor două companii municipale
Consilierul general PNL, Cătălin Deaconescu, are o opinie diferită faṭă de cea propusă de colegii săi de partid pentru scoaterea din impas a regiei de termoficare.
Fără schimbarea modelului economic care guvernează termoficarea în București, oricâte societăṭi ar înfiinṭa doamna Firea, ele vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, tot în faliment.
Nu poṭi opri efectele unei ilegalităṭi prin comiterea unor noi ilegalităṭi și este o chestiune de timp până o instanṭă ar declara și noua societate ca fiind nelegală!
Despre companiile municipale:
• Pe toată durata acestui mandat, administraṭia Firea-PSD-ALDE i-a tratat pe bucureșteni cu aroganṭă și autosuficienṭă, nu a explicat măsurile propuse, iar decizia de a schimba modelul administrativ al Bucureștiului prin înfiinṭarea a 22 companii i-a aparṭinut în totalitate.
• Decizia Curṭii de Apel prin care înfiinṭarea a 20 de societăṭi a fost declarată nelegală reprezintă marele eșec al administraṭiei Firea-PSD, chiar mai mare decât iminentul faliment al RADET. Doamna Firea trebuie să vină în faṭa Consiliului general să-și asume acest eșec și să propună măsuri de intrare în legalitate, cu aplicare imediată.
• Primarul general trebuie să propună dizolvarea și lichidarea firmelor ilegale și să propună măsuri pentru limitarea pierderilor. De altfel, hotărârea judecătorească este definitivă şi executorie, nicio altă soluṭie juridică nu poate exista, în afara punerii ei în executare, prin dizolvarea și lichidarea tuturor acestor companii. Este singura soluṭie legală posibilă şi ea nu ṭine de vreo negociere politică.
Despre proiectul propus:
• Prin actuala hotărâre propusă de Gabriela Firea, cei care au votat înfiinṭarea companiei Energetica, dar mai ales cei care au condus compania sau au influenṭat luarea unor măsuri, incearcă disperaṭi să își ”acopere” răspunderea, inclusiv cea penală sau patrimonială, prin votul Consiliului.( vezi Anexa 3)
• Hotărârea, în forma în care a fost prezentată, ar trebui spartă în 3 hotărâri: una care să vizeze dizolvarea Energetica, alta care să vizeze înfiinṭarea unei companii pentru producerea, transportul, distribuṭia și furnizarea de apă caldă și căldură și a treia, eventual, prin care să se înfiinṭeze o companie de servicii energetice.
• Prin această Hotărâre nu se înfiinṭează doar o companie, Termoenergetica, care să preia funcṭia RADET, ci se și divizează CM Energetica, cea declarată nelegală. Când instanṭa îṭi spune că CM Energetica NU există, nu ai ce să divizezi, trebuie să o lichidezi! Nu se poate diviza o entitate care nu mai există din 22 noiembrie, de la Decizia Curṭii de Apel. Toate actele subsecvente ȋnfiinṭării companiilor nelegale sunt nule, inclusiv contracte, licenṭe sau actele de delegare ale serviciului public.
• De asemenea, se înfiinṭează și o altă companie, a 23-a în mandatul Firea, CM Energetica Servicii București SA. Decizia de a înfiinṭa și o companie de servicii energetice este o masură de politică publică ce vine ȋn totală contradicṭie cu ce a susṭinut PNL în ultimii 2 ani. Înfiinṭarea unei companii de servicii energetice cu capital aparṭinând unităṭilor administrativ teritoriale membre (București, Chiajna, Popești Leordeni) NU se justifică, atâta timp cât piaṭa oferă suficiente resurse în zona privată. Prin crearea acestei companii, piaṭa serviciilor energetice va fi distorsionată, iar preṭul serviciilor încredinṭate direct de alte structuri municipale (PMB, administraṭii, spitale, companii municipale) nu va fi unul real, de piaṭă, determinat în urma unor proceduri competitive de achiziṭie.
• Ac
Distribuie