Ministerul Afacerilor Interne aduce în dezbaterea publică un proiect care prevede emiterea actelor electronice de identitate.

"Pentru a asigura cetăţenilor români exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiţii similare celorlalţi cetăţeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021)", informează un comunicat al MAI.

"Noile acte de identitate vin cu garanţii suplimentare de securitate şi întăresc încrederea instituţiilor publice şi a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătăţiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulaţie în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricaţie avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecţia IT oferită de mediile de stocare electronice", mai spun inițiatorii proiectului.

După obținerea noilor documente, cetăţenii români vor putea să comunice online cu autorităţile administraţiei publice, fără a mai fi necesară prezenţa fizică a cetăţeanului la ghişeu.


"Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani şi, opţional, sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali. Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obţine un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România".