Bilanțul infectărilor cu noul coronavirus ȋn România a ajuns, pe 9 septembrie, la 98.304 cazuri. Ȋn ultimele 24 de ore, au fost raportate 1.271 de noi ȋmbolnăviri, din 24.043 de teste efectuate.

41.002 pacienți au fost declarați vindecați și 12.557 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 642 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.018 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 08.09.2020 (10:00) – 09.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese - 32 bărbați și 19 femei.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

459 de persoane sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.990.587 de teste.

Pe teritoriul României, 10.215 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.035 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.412 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 11 persoane.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.599 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.905 în Italia, 1253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat, iar 338 au fost declarați vindecați.