Pe 11 mai, ȋn România, bilanțul ȋmbolnăvirilor cu noul coronavirus a ajuns la 15.558 de cazuri confirmate. Ȋn ultimele 24 de ore, au fost raportate 226 de noi infectări COVID-19.

Grupul de Comunicare Strategică annunță că, dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.245 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 972 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 255 de pacienți.

Pe teritoriul României, sunt în carantină instituționalizată 14.745 de persoane. Alte 19.059 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 262.219 de teste.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 369 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 355.550 de lei.

Facem precizarea că până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în afara granițelor, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.758 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 329 în Germania, 81 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 100 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 31 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat, iar 21 au fost declarați vindecați.