Firma de sondare a opiniei publice IMAS, condusă de PSD-ul Alin Teodorescu, a făcut un studiu privind alegerile parlamentare anticipate. În plus, IMAS răstoarnă toate sondajele de până acum privind candidații la prezidențiale.

Dacă duminică ar avea loc alegerile pentru Parlamentul României, PNL rămâne și în această lună în fruntea opțiunilor de vot. PSD își păstreaza locul doi, iar Uniunea Salvați România rămâne pe locul trei – diferența fiind de aproape 5 procente, relatează Europa FM.

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc acum – în loc de anul viitor –29,6 % dintre cei care spun că ar merge sigur la vot ar opta pentru PNL, în creștere cu aproape două procente față de luna septembrie, arată Barometrul EFM, realizat de IMAS în luna octombrie.

PSD își menține locul 2 cu 21,2%, în creștere cu aproape două procente față de luna septembrie. USR pierde și în această lună un procent și jumătate, rămâne astfel pe locul trei – cu 16,4%.

Pe locul 4, dar la distanta considerabilă, se află ProRomânia, partidul condus de Victor Ponta, în creștere cu aproape un procent, ajunge la 10,6% din intențiile de vot.

Locul 5 este ocupat acum de UDMR – cu 5,5%, o mică creștere față de luna septembrie. Urmează formațiunea condusă de Dacian Cioloș, PLUS, ajunge acum la 4,5%, în scădere față de luna anterioară.

ALDE, formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, pierde două locuri. Ajunge pe locul 7, cu 4,3%, cu 2% mai puțin. Urmează Partidul Mișcarea Populară – cu 3.4 % din intențiile de vot.

4% dintre cei intervievați au spus că vor vota cu alte partide.

Estimări surprinzătoare pentru prezidențiale


Clasament surprinzător al candidaților la alegerile prezidențiale în sondajul realizat de IMAS la comanda Europa FM și dat publicității joi. Potrivit cercetării sociologice, pe primul loc se situează Klaus Iohannis, cu un procent uriaș de peste 45%. El este urmat de Mircea Diaconu – cu 16,7%, Viorica Dăncilă – 15,1% și Dan Barna – cu doar 12,6%.

Topul candidaților în sondajul IMAS-Europa FM:

Klaus Iohannis – 45,7%

Mircea Diaconu – 16,7%

Viorica Dăncilă – 15,1%

Dan Barna – 12,6%

Theodor Paleologu – 6,9%

Kelemen Hunor – 2,9%

Sondajul IMAS, la comanda Europa FM, a fost realizat în perioada 8-28 octombrie 2019 pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Marja de eroare +/- 3,1%. S-a folosit metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Sistemul CATI reprezintă o metodă de colectare a datelor de sondaj pe baza unui chestionar standardizat aplicat prin telefon persoanelor selectate aleator prin procedura RDD (random digit dialing).