Miercuri seară, în oraşul Hanau, în apropiere de Frankfurt, Germania, au avut loc două atacuri armate, soldate cu 9 morţi şi alţi câţiva răniţi.

Primul atac a avut loc într-un shisha bar din centrul orașului, la ora locală 22.00, în timp ce al doilea a avut loc la Barul Arena din cartierul Kesselstadt, scrie BBC News.

Atacatorul e un cetățean german, cu permis de armă. Se pare că bărbatul ar fi lăsat o înregistare video în care revendică atacul și o scrisoare în care își exprimă convingerile de extremă-dreapta. Suspectul a fost găsit mort în propria locuinţă, alături de un alt cadavru, aparaținând, cel mai probabil, compliceului său.

Inițial s-a vorbit despre opt morți: trei în primul atac și alţi cinci în al doilea.

Autorităţile nu au identificat încă care au fost motivele din spatele atacurilor, ancheta fiind în desfășurare.

"Ancheta este în derulare pentru a stabili identitatea victimelor”, a mai transmis poliția.

Clientela barului era, în mare parte, formată din kurzi. Martorii au relatat că au auzit zeci de focuri de arme în primul bar shisha.

Can-Luca Frisenna, care lucrează în apropiere de locul atacului, a povestit că tatăl și fratele erau în zonă în momentul atacului. "A fost ca-n filme, ca o glumă proastă, am crezut că cineva ne face o farsă proastă. Încă nu pot să îmi revin din ceea ce s-a întâmplat. Colegii mei sunt ca o familie pentru mine, nici ei nu înțeleg ce s-a petrecut”, a spus martorul.

Președintele Klaus Iohannis a condamnat atacurile și a exprimat solidaritatea României față de Germania.

"Condamn cu fermitate atacurile violente împotriva unor oameni nevinovați, care au avut loc la Hanau. Condoleanțele mele pentru familiile celor care și-au pierdut rude sau prieteni. România este solidară cu Germania", a transmis președintele, într-o postare pe Twitter.