Licitaţia pentru achiziţia a 100 de tramvaie noi a fost prelungitã cu o lunã. Astra Vagoane Calãtori Arad a fost nevoitã sã recurgã la asocieri pentru a îndeplini condiţiile de participare ale Primãriei Capitalei. Conform sloganului PSD ”mândrusunt român”, Gabriela Firea ar fi trebuit sã întocmeascã un caiet de sarcini astfel încât producãtorii români sã nu fie excluși din start prin condiția cifrei de afaceri de 280 milioane lei pe an, cifrã de patru ori mai mare faţã de cea a firmei din Arad.


Contractul de achiziţii a celor 100 de tramvaie noi este de 845 milioane de lei. Impunerea unei cifre de afaceri a fãcut ca un important producãtor autohton sã fie exclus din licitaţie.

Arădenii spun că au găsit o soluție legală, cel mai probabil se vor asocia cu alți producători români și vor depune împreună oferta. Potrivit studiului publicat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, 90% dintre bucureșteni s-au săturat să meargă cu mijloacele de transport în comun. Le consideră, pe bună dreptate, murdare, nesigure și lipsite de confort.

Ar renunța însă la mașina proprie și ar opta pentru STB dacă s-ar îmbunătăți condițiile. Aici, la centură și la extinderea metroului sunt cheile pentru reducerea traficului și a poluării.

Condiţiile contractuale

Termenul pentru depunerea ofertelor la licitaţia de tramvaie a Primăriei Bucureşti a fost prelungit până pe 15 martie. Producătorul Astra Vagoane Călători se înscrie şi el în cursa pentru cel mai mare contract de livrare tramvaie din ţară, unde iniţial nu putea intra de unul singur.

Primăria Bucureşti a lansat în decembrie licitaţia pentru achiziţia a 100 de tramvaie, valoarea contractului fiind estimată la 845,68 milioane de lei (180 milioane euro), fără TVA. Astfel, preţul pe bucată este de circa 1,8 milioane de euro, fără TVA.

Ofertele pentru această licitaţie urmau să fie transmise până pe 14 februarie, însă municipalitatea a prelungit termenul până pe 15 martie.

"Am găsit o soluţie să participăm", a declarat public Gheorghe Sârbu, directorul general al Astra Vagoane Călători, adăugând că livrarea de tramvaie în capitala unei ţări este un punct forte în promovarea ulterioară a portofoliului oricărui producător.

În vara anului 2017, Valer Blidar, proprietarul fabricii din Arad, vorbea de o asociere cu Electroputere VFU Paşcani şi Atelierele CFR Griviţa pentru participarea la licitaţia de tramvaie ce urma să fie organizată de Primăria Capitalei.

Tramvaiele vor fi folosite pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 şi 55. Acestea vor avea sistem integrat de IT care va număra călătorii, supraveghere video, internet wi-fi, sistem de informare audio-vizuală a călătorilor, precum şi infotainment.

Numărul minim de pasageri va fi 220 de călători, din care 56 pe scaune. Persoanele cu dizabilităţi vor avea două locuri special amenajate, iar accesul acestora se va face cu ajutorul rampelor rabatabile sau culisante.

Graficul de furnizare va avea următorul calendar: primul tramvai va fi furnizat în luna a 12 de la semnarea contractului, apoi câte patru vehicule pe lună până la finalizarea contractului.

Oferta trebuie să conţină cinci variante de design şi toate tramvaiele vor fi fabricate de acelaşi producător sub aceeaşi marcă. De asemenea, ofertantul trebuie să prezinte şase planuri de vopsire monocoloră pentru tramvaie şi anume alb, orange, roşu, galben, verde şi albastru, însoţite de câte şapte nuanţe.

Potrivit caietului de sarcini, bicicliştii vor avea posibilitatea să urce bicicletele în noile tramvaie, care vor avea două locuri pentru depozitarea acestora. Transportul biciletelor se va realiza printr-un sistem de prindere rabatabil la capătul vehiculului, la ultima uşă dublă.

Tramvaiele trebuie să aibă 36 de metri, podeaua coborâtă integral şi cinci uşi duble. Contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere în funcţiune, servicii de întreţinere, service şi remedierea defecţiunilor pe perioada garanţiei. Totodată, câştigătorul va asigura şi şcolarizarea personalului care va opera tramvaiele.

Pentru reglarea temperaturii la interior, vehiculele vor utiliza iarna un sistem de încălzire care va realiza o temperatură de minim 10 grade în maxim jumătate de ora când afară vor fi -20 de grade Celsius. Pe timp de vară, sistemul de ventilaţie forţată va înlocui volum de aer de la interior în maxim 15 minute şi va intra automat în funcţiune cu un termostat reglabil, fixat la 24 de grade Celsius. De asemenea, tramvaiele vor avea senzori de temperatură.

Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 14 februarie 2019, aceastea urmând să fie evaluate pe 14 iulie 2019. Potrivit anunţului publicat în sistemul electronic de achiziţii, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ.

Contractul are o durată de 37 de luni şi nu este împărţit în loturi. Achiziţia tramvaielor va fi asigurată din fonduri bugetare. Câştigătorul licitaţiei va livra primul tramvai în maxim nouă luni de la semnarea contractului.

De asemenea, în maxim trei luni de la semnarea contractului, compania care va livra tramvaiele este obligată să realizeze omologarea de tip a tramvaiului cap de serie, pe cheltuiala sa. Dacă în termen de 12 luni, ofertantul nu va realiza omologarea, atunci PMB va avea posibilitatea să rezilieze contractul.

În contract vor fi incluse şi poliţele de asigurare RCA care vor fi valabile timp de şase luni de la livrare, cu excepţia tramvailui cap de serie, a cărui valabilitate va fi de 24 de luni.

Pentru a participa la licitaţie companiile trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care obligativitatea de ca media cifrei de afaceri anuale a pe ultimii 3 ani (2015, 2016, 2017) să fie de minim de 280.000.000 lei. De asemenea, trebuie să depună documente din care să reiasă că a livrat/furnizat produse similare cu cele care fac obiectul achiziţiei, la nivelul unuia sau mai multor contracte în valoare cumulată de minim 28.000.000 lei, cu indicarea datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi.

"În momentul în care vom semna toate cele opt contracte de finanţare, vom publica în SICAP menţiunea că este finanţare cu fonduri europene", au precizat reprezentanţii PMB.

Ei au adăugat că până acum a fost semnat un contract din cele opt, ce include primele 10 tramvaie pentru linia 55.