După 3 ani de luptă în instanță și scandal public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis achitarea arhiepiscopului Tomisului, Petrescu Teodosie. Decizia vine în dosarul "Nazarcea", în care prelatul a fost acuzat de DNA că ar fi obţinut ilegal fonduri europene și este definitivă.

Odată cu arhiepiscopul, au fost achitați și ceilalți inculpați din dosar. Potrivit deciziei, arhiepiscopul a fost achitat deoarece fapta de care era acuzat nu există.

Dosarul primise deja aceeași soluție și pe fond.



Procurorii DNA - Serviciul teritorial Constanţa au dispus, pe 3 februarie 2017, trimiterea în judecată a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.


Conform rechizitoriului, în perioada 2010 - 2016, Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă "vii pe rod cu struguri pentru vin"/"vii pe rod cu struguri nobili pentru vin", în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.


APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.