Izolarea și alte măsuri dispuse de autoritățile din Europa pentru a stopa epidemia de COVID-19 au salvat viaţa a 59.000 de persoane, din 11 ţări. Aceasta este concluzia cercetătorilor britanici care au studiat efectele pandemiei în Europa.


"Cu măsurile actuale instituite, cel puţin, până la sfârşitul lunii martie, estimăm că aceste măsuri ar fi evitat moartea a 59.000 de persoane în 11 ţări, până la 31 martie", potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Imperial College din Londra.


Aceşti universitari specialişti în epidemologie şi în matematică au realizat modele pentru dinamica epidemiei în Europa şi au estimat frânarea contagiunii cu SARS-CoV-2 datorată diferitelor măsuri luate în ţările studiate la date diferite unele de altele.


Metoda folosită este cea a modelelor teoretice care presupun în special ca o aceeaşi măsură să aibă un impact comparabil în cele 11 ţări europene studiate, subliniază cercetătorii.

În Italia, prima ţară care a instituit măsuri stricte şi unde epidemia este totodată cea mai avansată, impactul este cel mai puternic: studiul evaluează la 38.000 numărul vieţilor salvate prin decizia de carantină totală.

Urmează apoi Spania, unde cercetătorii britanici evaluează la 16.000 numărul vieţilor salvate, apoi Franţa (2.500), Belgia (560), Germania (550), Regatul Unit (370), Elveţia (340), Austria (140), Suedia (82), Danemarca (69) şi Norvegia (10).

Cercetătorii subliniază că "mult mai multe decese vor fi evitate dacă se asigură că măsurile vor rămâne valabile până când transmiterea bolii va scădea la niveluri mici".