Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, dizolvarea conducerilor organizaţiei PNL Bucureşti şi a celor şase organizaţii de sector. Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor de la alegerile europarlamentare.

Ludovic Orban este cel care are mandat pentru a formula propuneri pentru şefia PNL Bucureşti şi a filialelor de sector, precum şi un plan de reconstrucţie în Capitală.

În această dimineață, preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a anunţat că se retrage din această funcţie, iar alți 5 dintre cei 6 preşedinţi ai organizaţiilor de sector au avut aceeași alegere.

Preşedintele PNL sector 2, Anca Boagiu, a refuzat să demisioneze. De aceea Biroul Politic Naţional a decis demiterea acesteia, cu 55 de voturi favorabile, patru "împotrivă" şi o abţinere, potrivit unor surse liberale.