Potrivit presei din Regat, secretarul de stat pentru Afaceri Sociale, Tamara van Ark, vrea să modifice legislaţia, astfel încât cei care primesc ajutoare sociale să fie obligaţi să muncească, să facă un internship, voluntariat sau să înveţe olandeza sau o altă limbă străină.

Autorităţile spun că fiecare dintre cei care primesc ajutor social trebuie să dea ceva înapoi societăţii. Mulţi dintre cei care primesc indemnizaţii contribuie deja cu ceva în societate, însă cei care nu vor ar trebui să fie obligaţi.

Având în vedere că fiecare municipalitate din Olanda are condiţii diferite de acordare a ajutoarelor sociale, nu se ştie încă dacă şi cum va fi aplicată această lege la nivel naţional. Unele primării nu condiţionează acordarea banilor, în timp ce altele cer, la schimb, muncă în folosul comunităţii.

Oare când vom vedea şi noi o astfel de iniţiativă în România?