Cei 20 de petrecăreți din Arad au fost surprinși ȋn mijlocul străzii de către un șofer care a sunat la 112. Ȋn scurt timp, la fața locului au sosit un polițist și un jandarm care au fost atacați atunci când le-au cerut să intre ȋn case.

Cei doi au cerut ȋntăriri, iar forțele de ordine au arestat trei bărbați, pentru ultraj.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Andreea Ailioaie, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbaţii au agresat poliţişti şi jandarmi.

"Persoanele în cauză sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de ultraj, iar judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile", a precizat Ailioaie pentru Agerpres.

Vă reamintim că, pe durata stării de urgență, sunt interzise adunările publice ȋn grupuri mai mari de trei persoane. Ordonanțele militare stipulează că oamenii pot ieși afară din case doar după ce completează o declarație pe proprie răspundere, unde trec scopul deplasării. Petrecerile ȋn fața blocului nu reprezintă un motiv acceptat, iar cei care ȋncalcă restricțiile riscă amenzi de peste 2.000 de lei.