Ministerul Finanțelor Publice a dat publicității câteva dintre măsurile pregătite pentru a intra în vigoare, în anul 2020. Printre cele mai importante schimbări se numără majorarea accizei la țigări, eliminarea mecanismului plății defalcate a TVA, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în instituțiile publice și asigurarea a 2% din PIB pentru Apărare. Măsurile vizează punerea legislației românești în acord cu cea europeană și îndeplinirea obligațiilor asumate de țara noastră în fața partenerilor externi.

Alte măsuri vizează menținerea valorii indemnizației de hrană la nivelul din 2019, a nivelului actual al indemnizațiilor lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora și cuantumului lunar al indemnizației de merit.

Ministrul Florin Cîțu a declarat că bugetul pentru anul 2020 a fost finalizat și urmează să fie prezentat Parlamentului săptămâna viitoare. În ciuda campaniilor de denigrare derulate de PSD în spațiul public, noul buget nu prevede introducerea unor noi taxe.

„Bugetul este gata, va fi prezentat în Parlament, cred că săptămâna viitoare. Bugetul a fost construit pe legislaţia în vigoare şi taxele în vigoare. Nu introducem alte taxe, nu avem intenţii să introducem alte taxe în 2020”, a declarat Cîțu.