Primarul PSD al sectorului 1 a reușit să adune voturile în Consiliul Local pentru a aloca 10 milioane de lei din bugetul sectorului pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

"E a patra oară când intru cu acest proiect propus de un grup de consilieri şi acum a trecut la limită - 14 voturi a avut şi a trecut. (...) Din 27 de consilieri au votat 14", a declarat pentru Agerpres primarul sectorului 1, Dan Tudorache.

Potrivit acestuia, consilierii PNL şi USR nu au votat proiectul, însă acesta a trecut cu voturile celor de la PSD, UNPR, PMP şi ALDE.

"Noi suntem acum în procedură de licitație să realizăm şi un spital, deci investim şi în spitale, investim şi în lăcașele de cult. Dacă avem posibilitatea de ce nu?", a susținut Tudorache.

Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfințită în 25 noiembrie 2018, deși lucrările nu au fost finalizate. Patriarhia Română spunea că până la acel moment pentru Catedrala Mânturii Neamului a fost cheltuită suma de 110 milioane de euro, cu tot cu TVA.

"Din această sumă, un procent de aproximativ 25% provine din donații, restul reprezentând sprijinul financiar oferit de autoritățile administrației publice centrale și locale în baza prevederilor unor acte normative”, au transmis reprezentanții Patriarhiei Române.

În ceea ce privește costurile viitoare, Patriarhia spunea că nu se poate estima o sumă, întrucât nu există încă proiectele finalizate. "Cu banii existenți (104 milioane lei primiți la începutul lunii octombrie de la Guvern) se va termina structura de rezistență a «catedralei la roșu», ferestrele și ușile montate, acoperișul (inclusiv învelitoarea din cupru), crucile, subsolurile adiacente din vest, spațiul liturgic exterior și dependințele asimilate”, mai spuneau reprezentanții BOR.

Suma totală acordată de statul român în ultimul deceniu Bisericii Ortodoxe pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului depășește însă pragul de 121 de milioane de euro, au scris jurnaliștii Vlad Stoicescu și Ovidiu Vanghele într-o investigație publicată pe portalul Să fie lumină. Potrivit acestora, Guvernul a contribuit cu peste 82 de milioane de euro. Primăria Capitalei cu mai bine de 18 milioane, iar patru dintre sectoare cu peste 6 milioane de euro fiecare.