După ce unele partide au declarat că nu vor vota prelungirea stării de alertă, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a convocat o întâlnire cu lideri ai PSD, USR și Pro-România.



Atât Marcel Ciolacu, cât și Dan Barna și Victor Ponta au spus că nu susțin prelungirea stării de alertă, pentru că datele nu justifică acest lucru.



Raed Arafat s-a întâlnit cu aceștia pentru a le explica importanța și necesitatea prelungirii măsurilor luate până în prezent.



După câteva ore, întâlnirea dintre aceștia s-a încheiat. Conform surselor, PSD a cerut redeschiderea spitalelor pentru pacienții non-COVID, oprirea achizițiilor directe făcute de Guvern și testarea celor care vin din străinătate și stau în izolare 14 zile, dar și o lege prin care să fie implementate unele măsuri, printre care purtarea măștilor în spații închise.

USR a solicitat prelungirea stării de alertă doar în zonele în care există un risc mare de infectare.



Conform acelorași surse politice, cei prezenți la întâlnire nu s-au înțeles și nu au ajuns la o concluzie comună.