Iranul a declanșat miercuri riposta împotriva Statelor Unite. 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil unde staţionează soldaţi americani.

În urma atacului, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat pe Twitter că "evaluarea pagubelor şi a victimelor este în curs. Până în prezent, totul este bine!". "Voi face o declaraţie mâine dimineaţă".


Tot pe Twitter a comentat atacul și şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a afirmat că ţara sa a efectuat în cursul nopții represalii "proporţionale". "Nu căutăm escaladarea sau războiul", a mai scris diplomatul iranian.

"Rachete balistice lansate deschis dinspre Iran asupra unor ţinte americane, reprezintă o nouă fază", a apreciat specialistul în grupările armate şiite, Phillip Smyth, reamintind că până în prezent Teheranul avea tendinţa să răspundă prin intermediul unor facţiuni fără revendicări.

Agenția federală a aviației americane a interzis avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul şi Golful Persic.

Ca urmare a evoluției situației din Iran, cursul petrolului a crescut cu peste 4,5% în această dimineață la bursele din Asia.