Cu numai puțin peste 4 luni până la alegerile locale, startul competiției pentru Primăria Generală a Capitalei se aglomerează pe zi ce trece. În ciuda discuțiilor repetate privind susținerea unui candidat comun al dreptei, se pare că PNL, USR și PLUS nu au ajuns la un acord, iar fiecare partid va înscrie în cursă un candidat propriu.

Ultimul nume pe lista potențialilor viitori primari este europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan. Fostul jurnalist a declarat că va face acest sacrificiu dacă partidul nu găsește o soluție sigură 100%.

„Noi trebuie să dăm o soluție pentru București. Eu voi fi întotdeauna pompierul de serviciu acolo unde mi se cere, în orice loc din România sau din afară, dar cred foarte mult că colegii mei, sprijiniți fiind de Ludovic Orban pot să facă o figură excepțională. Dacă nu găsim o soluție sigură 100%, nu o să mă uit să vedem cum pierde partidul alegerile ca în 2016”, a spus Rareș Bogdan.

Europarlamentarul este convins că în situația în care ar decide să candideze, ar obține un scor mult peste Gabriela Firea și candidatul susținut de USR-PLUS.

„Minim 37-38%. În fața Gabrielei Firea care nu poate obține mai mult de 20%. Pe locul 3, după candidatul USR-PLUS”, a mai declarat Bogdan.

Premierul Ludovic Orban a declarat că alegerile locale din acest an vor avea loc pe 14 sau pe 21 iunie.