Pentru primãriţa Capitalei, popularitatea a devenit o obsesie. De aceastã datã, pãrinţii care se asociazã când îşi transportã copiii la şcoalã vor primi un bonus lunar de 500 de lei. Condiţia este ca aceste familii sã domicilieze în Bucureşti-Ilfov. Ideea ar putea fi respinsã de poliţie, pãrintele care conduce maşina fiind obligat sã deţinã autorizaţie de transport de persoane.

Un proiect al Municipalitãţii prevede ca părinții din zona București-Ilfov care folosesc în comun mașinile proprietate personală pentru a-și duce copiii la școlile din București la care învață sã primeascã lunar un ajutor de 500 de lei. Potrivit expunerii de motive, mãsura ar duce la decongestionarea traficului în Capitalã.

"Stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de pânã la 500 lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinții elevilor unităților de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiului București, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare București-Ilfov pot folosi în comun autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituțiile de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiului București, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot", se arată în proiectul de hotărâre.

Pomenile de pânã acum, ca pomenile de până acum. Dar asta le întrece pe toate, frizează sănătatea mintală. Cineva, întruchiparea incompetenței, nu a reușit sa cheltuiască banii alocați dezvoltării/investițiilor. Dorința nestãpânită de a fi iubit de popor e o boală a dictatorilor care iau cele mai absurde și tâmpite decizii doar pentru a cumpăra bunăvoința oamenilor. Așa ceva este de neimaginat. Aşa ceva este nemaiîntâlnit în lume. Nici măcar în Asia ex-sovieticã, gen Borat. Suntem un oraș deturnat de o gașcă populistă, de o incompetență crasă, comenteazã pe pagina sa de socializare consilierul general PNL, Ciprian Ciucu.

Primăria Capitalei vrea sã mai înființeze un sistem municipal de car-sharing, cu autoturisme ecologice-electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetățeni pentru deplasarea în Capitală, înființarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze școlare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar și secundar pe teritoriul Bucureștiului, precum și înființarea unui sistem municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosit de cetățeni pentru deplasarea în oraș.

Proiectul va fi finanţat de bugetul Capitalei, dar, ca de obicei nu se spune care va fi impactul financiar.