Cel de-al doilea lot de 30 de izolete de concepţie şi producţie românească, a fost livrat vineri.

Dispozitivele medicale fac parte din comanda adresată de MApN către SC Stimpex SA, care prevede livrarea unui număr de minim 100 de echipamente.

Sistemele recepţionate vor fi distribuite sistemului medical naţional.

Producţia de izolete va continua şi în cursul săptămânilor viitoare, pentru a asigura necesarul în creştere al formaţiunilor medicale ale MApN, arată ministerul.

Sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici - BIOEVAC asigură izolarea temporară şi transportul în siguranţă al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenţi biologici, inclusiv SARS-CoV-2, şi este dotat cu un sistem de filtro-ventilaţie cu presiune negativă. Produsul, dezvoltat de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate.