De la ora 12:00, Parlamentul dezbate și votează moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR. PSD-iştii susţin că au suficiente voturi pentru a pica Guvernul Orban.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a afirmat că sunt „suficiente” voturi pentru aprobare, în timp ce Premierul susţine că nu are șanse să treacă, dacă nu intervin repoziționări a unor „actori politici”.

Uniunea Salvaţi România a anunțat că parlamentarii partidului vor vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură. USR susţine că PSD şi UDMR au iniţiat acest demers doar pentru că nu sunt de acord cu revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

În acest moment, PSD se bazează pe 237 de voturi, susțin surse din partid pentru Digi24. Asta, după ce aseară aveau considerabil mai multe. Chiar și așa, sunt suficiente pentru ca Guvernul Orban să fie demis.

De asemenea, în această dimineaţă, Victor Ponta i-a băgat pe colegii săi de la ProRomânia în ședință. Nu se ştie momentan cum vor vota.

Marţi seară, premierul Ludovic Orban a declarant că moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR pentru demitrea cabinetului său nu are șanse să treacă, dacă nu intervin repoziționări a unor „actori politici” care să aibă „consistență numerică”.

„Din punctul meu de vedere, astăzi pe evaluarea pe care o avem, sigur dacă nu apar repoziționări din partea unor actori politici, care să aibă o oarecare consistență numerică, moțiunea așa cum este atazi nu are șanse să treacă (...) Conform evaluării noastre nu există numărul de voturi necesare pentru”, a subliniat premierul, citat de Mediafax.

Întrebat dacă parlamentării vor vota după trecerea moțiunii de cenzură investirea aceluiași guvern cu aceeași componență, premierul Ludovic Orban a declarat că aceștia ar trebui „să se caute”.