Tot mai multe țări din Europa impun restricții de călătorie pentru românii care merg ȋn vacanță sau la lucru, din cauza creșterii numărului de infecții cu noul coronavirus.

În acest moment, pe continent mai sunt doar 3 ţări care au o rată a infecţiilor mai mare decât România: Suedia, Portugalia şi Luxemburg.

Sunt deja cel puțin zece state care fie că nu îi primesc pe turiștii români deloc, menținându-și deocamdată granițele închise, fie le pun unele condiții, fie îi obligă să stea 14 zile în carantină sau izolare.

Măsurile cele mai dure au fost luate de Norvegia, Finlanda și Malta, în timp ce Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia le cer românilor să stea în izolare sau carantină. Danemarca pune condiția ca românii să aibă o rezervare de cel puțin șase zile de cazare.

România nu a fost inclusă nici de Guvernul de la Londra pe lista celor 59 de țări consideate cu risc redus. Astfel românii care merg în Marea Britanie după 10 iulie sunt obligați să stea în regim de autoizolare.

Vedeți aici lista pusă la dispoziție de MAE cu țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de COVID-19.