După două luni de stare de urgență, credincioșii așteptau cu nerăbdare să participe, din nou, la slujbele de duminică. Ieri dimineață, curțile bisericilor din toată țara au fost pline, având ȋn vedere că, starea de alertă dă voie preoților să țină slujbele doar ȋn aer liber.

Cei mai mulți dintre români au respectat regulile de distanțare socială și au purtat, ȋn timpul Sfintei Liturghii, măști de protecție.

“Duminica aceasta este o zi a bucuriei și a reîntâlnirii!

După 2 luni de restricții, am participat la Sfânta Liturghie alături de locuitorii sectorului 2. #Aca2ă sunt respectate toate normele de prevenție, credincioșii stau pe locurile marcate și cu toții poartă măști.

Foarte mulți tineri au participat la Liturghie, ceea ce ne arată că nevoia reîntâlnirii și a regăsirii a fost foarte mare.

Vom trece cu bine peste această perioadă.

Doamne ajută!”, a scris viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, pe Facebook.


Ȋn curțile multor biserici din Capitală, Maramureș, Ploiești sau Iași, au fost făcute marcaje pe asfalt, ȋn dreptul cărura oamenii au fost rugați să stea, pentru a nu se apropia prea mult. La Vaslui, enoriaşii au stat pe scaune plasate de organizatori.

În starea de alertă, a fost stabilit un set de 28 de reguli pe care atât credincioșii, cât și reprezentanții bisericilor trebuie să le respecte. Astfel, slujbele se țin doar în curtea lăcașelor de cult, iar credincioșii trebuie să păstreze între ei o distanță de 2 metri și să poarte măști.

„Toate aceste reguli sunt atât de amănunțit promovate în spațiul public, încât cred că după 2 luni de zile am ajuns cu toții să le internalizăm. Accesul în biserică este doar pentru rugăciune individuală sau pentru acte individuale de spovedanie și împărtășanie, dar individuale, întrucât împărtășirea în comun a fost amânată până în jurul datei de 2 iunie, când vom avea o modalitate de împărtășire a credincioșilor în vreme de pandemie”, a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.