Primarul general al Capitalei anunță că a semnat autorizația de construire a pasajului suprateran Doamna Ghica-Șoseaua Colentina. Ce nu spune Gabriela Firea este că lucrările au început în urmă cu circa 2 luni. Chiar și pilonii de susținere au fost montați.

Gabriela Firea anunţă că a fost semnată autorizaţia de construire a pasajului suprateran din zona Doamna Ghica, lucrările urmând a fi finalizate în 12 luni. Valoarea totală a pasajului, care va avea două benzi de circulaţie pe sens, este de 28 de milioane euro şi vizează fluidizarea circulaţiei.

„ Urmează devierea şi modernizarea tuturor reţelelor edilitare din zona - apă, canalizare, gaze naturale, termoficare, electrice, iluminat public, telecomunicaţii şi sistematizare drumuri, conform proiectului”, a scris pe Facebook primarul Capitalei.

La începutul anului au fost aprobaţi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti indicatorii tehnico-economici: „În primăvară am semnat contractul pentru proiectare şi execuţie cu Trustul de Clădiri Metropolitane iar acum am semnat autorizaţia de construire”.

Proiectarea a durat trei luni şi, conform contractului, lucrările se vor finaliza în 12 luni. Costul estimat al lucrărilor este de 28 de milioane de euro, mai spune Firea.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că podul va trece printr-un spațiu foarte îngust.