Angajatorii vor fi obligați să le acorde zile libere plătite părinților care nu au cu cine să își lase copiii în cazul în care se închid școlile în situații speciale. O lege în acest sens a fost votată de Parlament și va merge la promulgare.



Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat joi cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă care îi obligă pe toți angajatorii să acorde zile libere plătite unuia dintre părinți dacă școlile se închid din cauza unor ”situații extreme”.



Articolul 1 spune că „se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu”.



De această lege vor beneficia părinții ai căror copii au până în 12 ani. Pentru perioada pe care o vor petrece acasă, părinții vor primi 75% din salariul net.



Zilele libere plătite se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale. Prevederile se aplică pe baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de către ambii părinți, cu excepția familiilor monoparlamentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.